Dimineata de ianuarie. O ceata ce se incapatina sa se lupte cu razele soarelui, pentru suprematie, ne ingreuna privirea, facindu-ne sa distingem  ca prin vis, citeva lebede  albe, pline de gratie, in mirifica delta de la Comana. Usor, usor, razele soarelui au invins si in stufarisul plin de chiciura, am deprins mai bine siluetele acestor pasari simbol ale Comanei.

Dar nu numai lebada este aici un simbol,ci si lacasul sfint, a carui prima piatra de temelie ,a pus-o la 1461 domnitorul Vlad Tepes.Ridicata in mijlocul mlastinilor, s-a luptat cu  vicisitudinilor vremii,supravietuind pina in zilele noastre,pentru a ne da o lectie de spiritualitate si istorie,dar si de aleasa inaltare sufleteasca.

Se pare ca insusi ctitorul ei,ucis miseleste in decembrie 1476,undeva pe drumul dintre Bucuresti si Giurgiu ,de oamenii rivalului sau Basarab Laiota,isi doarme somnul de veci aici.
Cu toate ca nu este cert acest fapt, la Minastirea Comana totusi,  au fost inmormintate personaje istorice de prim rang ale Tarii Romanesti.

Boierul Radu Serban din Coiani,Mironestii de astazi,inainte de a ajunge domnul Tarii Romanesti o reconstruieste pe vechile ziduri in 1588 si o zugraveste in 1609 cind deja era domn.Moare departe de tara, la Viena si va fi inmormintat in 1620 in Domul Sf.Stefan. O mare onoare.Fetele sale, Anca si Elina ii vor aduce osemintele  la 1640  ,aici la minastire.La fel vor proceda si cu acelea  ale fiului lui Mihai Viteazul si sot al Ancai,Nicolae Patrascu ,mort si el departe de tara.

Vor urma Draghici Cantacuzino ,feciorul Elinei,mort si el departe,tocmai la Constantinopol,apoi fiul sau Constantin,dar si Anca si Elina.

Marele vornic Serban Cantacuzino aduce din nou splendoare minastirii,restaurind-o intre 1699-1701 ,in spiritul dezvoltarii culturale incepute in timpul lui Matei Basarab,continuata de Serban Cantacuzino si adusa   la apogeu  de catre Constantin Brincoveanu.Marele vornic, al carui suflet urca la Dumnezeu in 1709,isi gaseste  si el aici, locul de veci.

Dar,vremea nemiloasa loveste din nou.Ramasa fara mostenitori directi ai Cantacuzinilor,minastirea este inchinata de catre Nicolae Mavrocordat in 1728,Patriarhiei Sfintului Mormint.Este momentul in care minastirea decade. Isi pierde averile si mosiile.In 1769 este asediata de ostasii turci din raiaua Giurgiu,care i-au atacat aici pe oamenii lui Pirvu Cantacuzino,iar in 1802 un cutremur destul de puternic o va afecta serios. Arhitectul Schlater, architect al statului, propune la 1847 o recladire din temelii si in 1854 incep lucrarile care vor schimba radical aspectul minastirii. In timpul lucrarilor effectuate de mesteri germani ,se vor distruge pietrele de mormint ale lui Nicolae Patrascu si Serban Cantacuzino.
In 1860 lacasul ,dupa spusele lui Cezar Boliac se afla intr-o stare jalnica, iar in 1863, dupa secularizarea averilor minastiresti,calugarii greci o parasesc.Apoi timp de un secol nu se mai repara nimic la Comana.

Va incepe consolidarea si repictarea in 1988 ,pentru ca in 1991 sa redevina minastire de calugari si astfel o noua viata monahala si spiritual incepe intre zidurile Comanei.
Pentru cei care vin la Giurgiu  sau in judet ,fie in trecere, in vizita sau in vacanta,a trece pragul minastirii
Comana,ar trebui sa fie un moment definitoriu pentru nobletea sufletului si spiritului sau.

Cristian Hristea

Invalid Displayed Gallery