Despre Fundatia Amfiteatru
Fundația Amfiteatru este o organizație non-profit și non-guvernamentală, a cărei misiune este să contribuie la modernizarea României prin punerea în valoare a capitalul uman în contextul dezvoltării societăţii cunoașterii și al accelerării proceselor de integrare europeană și globalizare. A derulat o multitudine de programe acoperind un cadru larg de activitate. Indiferent, însă, de tipul programului său de domeniul de activitate, ne-am sprijinit întotdeauna pe același set de valori.
· Integritatea programelor, proiectelor, precum și a celor care fac ca acestea să fie realizate cu succes;
· Spiritul întreprinzător și inițiativa, încrederea în forțele proprii, leadershipul;
· Comportamentul responsabil;
· Cunoașterea, respectul și adaptarea la specificul local;
· Idei inovatoare;
· Viziune globală, acțiune locală.
Află mai multe.
Orientările OMT pentru consolidarea instituțională a Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD)
În contextul schimbărilor și implicit al provocărilor din turism din ultimii ani, s-a recunoscut necesitatea unui m ...
3 ani statistici pentru zona Mangalia și stațiunile din sudul litoralului
La nivelul anului 2018, municipiul Mangalia a înregistrat 24.819 sosiri, din care 23.611 ale rezidenților în Români ...
Observator Turistic - raportul pentru anul 2021
Raportul Observatorului Turistic pe luna ianuarie conține o selecție a celor mai importante știri, evenimente, anali ...
Călătoriile regenerative
Imediat după declanșarea pandemiei, organizații și specialiști implicați în domeniul industriei ospitalității ...
Turismul după Covid-19
Imediat după declanșarea pandemiei, organizații și profesioniști din turism au discutat despre viitor: s-au făcut ...
Despre turism, cu speranță
Balanța comercială a României în turism a fost avantajată de diminuarea călătoriilor în străinătate ale cetă ...
Turismul responsabil în 2020/ Covid-19 și schimbările climatice
„În timp ce impactul COVID-19 se va diminua în cele din urmă, schimbările climatice exercită o presiune crescân ...
Turismul Responsabil în 2020/ Turismul în era Covid-19
Trecând la cealaltă criză cu care se luptă lumea noastră, în secțiunile următoare oferim o prezentare generală ...
Turismul Responsabil în 2020/ Schimbările climatice și destinațiile
e măsură ce ghețarii arctici se topesc la viteze alarmante, oamenii de știință au prezis că „aproximativ 150 d ...
Turismul Responsabil în 2020/ Schimbările climatice și mediul de afaceri
”Am văzut călătorii făcând o mulțime de pași, manifestându-se mai conștienți în mod durabil - de la ambala ...