Articole NOUTATI

Turismul responsabil în România

Sintagma de turism responsabil a fost lansată ca atare relativ recent, în anul 2002 la Cape Town, cu ocazia primei conferințe internaționale asupra Turismul Responsabil al Destinațiilor. Primele idei au fost apărut însă începînd cu anii 80 și în timp s-au cristalizat într-un concept viabil, relevant și recunoscut la nivel global.

În România, primele acțiuni care au  tratat, adaptat ,diseminat și popularizat conceptul au fost inițiate de către Fundația Amfiteatru începînd din anul 2012, ca urmare a preocupării continue pentru afirmarea identităților și experiențelor comunităților. 

Forumul Internațional pentru Turismul Responsabil , ajuns la a șasea ediție , a devenit dintr-un vector de promovare a valorilor turismului responsabil un cadru de dezbateri constructive, orientate spre soluții, care aduce la aceeași masă profesioniști din turism, autorității, jurnaliști,intreprinzatori, cadre didactice ,cercetatori,elevi, studenti, ONG-uri și simpli pasionați de această temă. La ediția din 2018, invitatul principal al evenimentului a fost Harold Goodwin, exact cel care teoretiza și prezenta în 2002 la Cape Town conceptul de turism responsabil.

In perioada 2012-2015  împreună cu un comitet științific format din cadre didactice de la universități din România, UK, Coreea de Sud, Italia, Albania și Spania am publicat International Journal for Responsible Tourism (IJRT). Demersul și-a dovedit utilitatea  mai ales prin descifrarea demersurilor in diverse tari si adaptarea conceptului la realitățile României.  

În viziuinea noastră, turismul responsabil este interventia integrata care transfera in actiune  viziuni, strategii, forme si tipuri diverse de turism,scopul fiind cresterea bunastarii comunitatilor.

   Interventia:

-Respecta valorile si modul deviața  a comunității locale, dezvoltă sentimentul de mândrie locală tocmai prin relația gazdă-vizitator;

Considera că un teritoriu este definit prin coordonarea componentelor geografice, naturale, peisagistice, antropice si istorice iar pentru a fi definit ca atare are nevoie de o coerență: a identității locale.

-Consolideaza know-how-ul intreprinzatorilor care dezvolta produse si servicii bazate pe identitati si experiente ale comunitatilor

Turismul responsabil recunoaște centralitatea comunității locale gazdă și dreptul de a fi protagonist în dezvoltarea turismului pe teritoriul său, favorizând interacțiunea pozitivă dintre intrprinzatori, comunitățile locale și vizitatori. 

Profesionalizînd ospitalitatea, operatorul de turism transferă în produs turistic diferite strategii, concepte sau tipuri de valorificare a resurselor locale. “Țesătura” pe care o crează conține valori, atitudini, comportamente, identități și experiențe născute din relația gazde-vizitatori. Calitatea acestei țesături influentează benefciile deopotrivă pentru comunitatea gazdă, vizitatori și operatorul care integrează. Mai mult, în acest fel, se consolidează o relație de durată, reciproc avantajoasă , cu efecte sustenabile pentru comunitatea gazda.

Fundația Amfiteatru a inițiat acest demers din convingerea că România are nevoie acută de înțelegerea și propagarea principiilor turismului responsabil, de tranferul în acțiune concretă a teoriei născute în jurul  lui. Pentru România solutiile ca turismul sa aiba o contributie rezonabila la bunastarea comunitatilor  se afla in zona turismului responsabil.

Avem astăzi multe povești de succes, multe cazuri de bune practici, iar publicul este tot mai informat și mai avid de experiențe noi și autentice. Calatoriile de tip responsabil devin o optiune in crestere exponentiala.

Turismul responsabil este soluția actuală la întrebările comunităților despre cum poate turismul să contribuie la bunăstarea lor dar și la includerea rapidă a României în circuitele gloabale de călătorii.