Articole

Resursa umană trebuie să susţină resursa naturală

Caracterul eterogen al societăţii contemporane, diferenţele de ordin politic şi economico-social dintre state sunt transcrise într-o diversitate de legislaţii naţionale pe baza căreia se manifestă şi evoluează fiecare popor. Pentru majoritatea statelor, turismul constituie o condiţie relevantă de progres economic, prin repercusiunile sale asupra producţiei, consumului şi ocupării forţei de muncă. Această autoritate cantitativă exercitată de turismul internaţional deţine, în linii mari, consecinţe pozitive asupra intensificării economice.
Evoluţia industriei turistice nu se raportează doar la majorarea producţiei, ci înglobează şi configuraţii calitative-umane, sociale şi de ocrotire a mediului. Din această perspectivă, influenţele progresului turismului sunt controversate, de aceea, politica turistică trebuie fundamentată în mod unitar într-un complex de iniţiative bazate pe integrarea şi complementaritatea între proiectele de amenajare turistică şi planurile de dezvoltare economico-socială, delimitând politici de protecţie a mediului natural şi social.
Cu toate acestea, progresul societăţilor contemporane este ameninţat de pretutindeni dacă privim lumea cum este în prezent, orientată către un singur obiectiv: maximizarea profiturilor indiferent de costurile asupra societăţii şi asupra mediului.
Lumea este un colegiu de corporaţii, determinat inexorabil de reguli imuabile ale afacerilor, unde din cauza lipsei de reglementări ale producţiei, distrugerea mediului este continuă, în timp ce resursele ţării sunt deseori exploatate de către corporaţiile indiferente.
Pentru România, un astfel de exemplu îl constituie defrişările abuzive, un factor major ce compromite procesul care stă la baza unei dezvoltări durabile. Pe fondul repercusiunilor generate de fluctuaţiile pieţei economice, cel mai ameninţat sector al pădurilor din România, îl constituie categoria pădurilor virgine.
Pădurile virgine reprezintă acel areal consacrat la cotă internaţională datorită unicităţii unor specii de faună şi floră care se păstrează în expresia lor naturală, excluzând orice amprentă a individului. România reprezintă ţinutul care se face remarcat la nivel european datorită fondului de păduri virgine care surprinde un areal de 250.000 de hectare; acest fond reprezintă 65% din pădurile virgine rămase în Europa.
Deşi această resursă naturală înfăţişează particularităţi inegalabile care presupun o abordare complexă, comunitatea locală şi autorităţile publice încă nu conştientizeză acest aspect, doar 18% din totalul fondului de păduri virgine fiind protejat pentru a garanta conservarea integrităţii ecologice şi a varietăţii biologice. Restul fondului forestier se află într-o situaţie incertă, fiind tratat cu multă indiferenţă şi lipsit de orice iniţiativă de a-l proteja. Pe lângă inaccesibilitate, unicul scut de protecţie l-a reprezentat absenţa beneficiului economic expresiv, însă datorită cadrului economic şi social fluctuant actual, existenţa acestei resurse naturale poate stârni interesul în orice context, rezultatul fiind monopol bazat pe puterea financiară şi corporativă.
De aceea, prin aplicarea unor măsuri responsabile putem să contribuim la susţinerea unei protecţii depline a pădurilor virgine din România.

One thought on “Resursa umană trebuie să susţină resursa naturală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *